Festivalul de Psihanaliza si Film 2012

0 Comments

FESTIVALUL DE PSIHANALIZA SI FILM 2012

Prima editie a Festivalului de Psihanaliza si Film se va desfasura in perioada 26- 28 octombrie la Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping City.

Festivalul este replica adaptata Romaniei a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de marele regizor italian Bernardo Bertolucci, organizat la Londra o data la doi ani, aflat acum la cea de a sasea editie.
Festivalul coincide ca perioada cu desfasurarea la Bucuresti a celei de-a patra Conferinte Internationale de Psihanaliza- Pluralismul in Psihanaliza organizata de Societatea Romana de Psihanaliza, unul din partenerii evenimentului.

Criticul de film Irina-Margareta Nistor, directorul Festivalului, crede ca “ar trebui psihanalizat cum de mi-a venit ideea.. si ce a determinat atata perseverenta diabolica-n proiect. Undeva in amintirea de cinefil pasionat ramasese “Fascinatia” lui Hitchcock, care ma indemna sa aflu de ce l-a preocupat pe maestrul suspansului tocmai profesorul Freud si teoriile sale. Doar pentru ca filmul si psihanaliza s-au nascut in acelasi an de bun augur, 1895? Oare asta l-a facut si pe Woody Allen sa se lase cucerit de lumea lui Jung? Poate ca festivalul acesta va lamuri curiozitatile celor doua universuri. Sper sa ajungem Londra din urma. Prea am dat de multe sincronicitati!”

Festivalul debuteaza vineri, 26 octombrie, cu prezentarea in avanpremiera a In Deriva, sezonul II, prin amabilitatea HBO Romania.
Vor fi prezentate in premiera in Romania, titluri precum Terapie Speciala/ The Sessions, regia Ben Lewin, castigator al Premiului Publicului si al Premiului Special al Juriului la Sundance 2012 cu Helen Hunt si William H. Macy si Take This Waltz, regia Sarah Polley, cu Michelle Williams si Seth Rogen in rolurile principale.
Duminica, 28 octombrie, un numar de 4 scurtmetraje romanesti- Lost Springs 2, regia Andrei Dobrescu, Watch Out For the Sunset, regia Vlad Oancea, Pui, cartofi prajiti si-o Cola, regia Emanuel Parvu si 30, regia Iulia Rugina vor fi proiectate si psihanalizate in prezenta realizatorilor si psihanalistilor, intr-o discutie moderata de Irina-Margareta Nistor.

Toate filmele prezentate in festival vor fi urmate de discutii la care vor participa regizori/ producatori/ actori, critici de film, psihanalisti si in cadrul carora publicul va fi invitat sa-si exprime opinia in sesiuni de intrebari si raspunsuri.

Biletele pot fi achizitionate de la Grand Cinema Digiplex, din Baneasa Shopping City, la pretul de 20 RON, cu exceptia proiectiei In Deriva II, unde accesul se va face pe baza de invitatie.

Eveniment organizat de Asociatia FAMart, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Patrimoniului National si cu Societatea Romana de Psihanaliza.
Cu sprijinul: Grand Cinema Digiplex, HBO Romania, Odeon Distribution, Clorofilm, PRIMERA Expert Advertising
Parteneri Media: 24FUN, Radio Guerrilla

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Ele/ Elles

0 Comments

Juliette Binoche in ELLES, la Festivalul de Psihanaliza si Film!…